Semnalizarea rutieră
Art.29. – (1) Circulaţia pe drumurile publice se desfăşoară în conformitate cu regulile de circulaţie şi cu respectarea semnificaţiei semnalizării rutiere realizate prin mijloacele de semnalizare, semnalele şi indicaţiile poliţistului rutier care dirijează circulaţia, semnalele speciale de avertizare luminoase sau sonore, de semnalizare temporară şi semnalele conducătorilor de vehicule.
(2) Participanţii la trafic sunt obligaţi să respecte şi semnalele poliţiştilor de frontieră, ale îndrumătorilor de circulaţie ai Ministerului Apărării Naţionale, agenţilor căilor ferate, ale persoanelor desemnate pentru dirijarea circulaţiei pe sectoarele de drum pe care se execută lucrări de reabilitare a acestora, ale membrilor patrulelor şcolare de circulaţie care acţionează în imediata apropiere a unităţilor de învăţământ, precum şi ale nevăzătorilor, potrivit prevederilor din regulament.
Art.30. – (1) Mijloacele de semnalizare rutieră sunt:
a) sistemele de semnalizare luminoasă sau sonoră;
b) indicatoarele;
c) marcajele;
d) alte dispozitive speciale.
(2) Mijloacele de semnalizare rutieră se constituie într-un sistem unitar, se realizează şi se instalează astfel încât să fie observate cu uşurinţă şi de la o distanţă adecvată, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, de cei cărora li se adresează şi trebuie să fie în deplină concordanţă între ele, precum şi într-o stare tehnică de funcţionare corespunzătoare.
(3) Semnalele luminoase pentru dirijarea circulaţiei în intersecţii au următoarele semnificaţii:
a) semnalul de culoare verde permite trecerea;
b) semnalul de culoare roşie interzice trecerea;
c) semnalul de culoare galbenă, împreună cu cel de culoare roşie, interzic trecerea.
(4) Mijloacele de semnalizare rutieră, precum şi alte dispozitive speciale de acest fel se asigură, se instalează şi se întreţin prin grija administratorului drumului public respectiv ori al căii ferate, după caz. Instalarea mijloacelor de semnalizare rutieră şi a dispozitivelor speciale se execută numai cu avizul prealabil al poliţiei rutiere.
(5) Mijloacele de semnalizare şi presemnalizare a intersecţiilor dintre două drumuri de categorii diferite se asigură, se instalează şi se întreţin de către administratorul fiecărui drum, cu respectarea modului de reglementare a circulaţiei stabilit în nodul rutier respectiv.
(6) Mijloacele de semnalizare rutieră pot fi însoţite şi de dispozitive speciale de avertizare.
(7) Se interzic:
a) amplasarea, în zona drumului public, de construcţii, panouri sau dispozitive ce pot fi confundate cu indicatoarele sau cu instalaţiile ce servesc la semnalizarea rutieră ori realizarea de amenajări sau alte obstacole care sunt de natură să limiteze vizibilitatea ori eficacitatea acestora, să stânjenească participanţii la trafic sau să le distragă atenţia, punând în pericol siguranţa circulaţiei;
b) lipirea de afişe, inscripţii sau înscrisuri pe indicatoarele ori dispozitivele ce servesc la semnalizarea rutieră, inclusiv pe suporturile acestora.
Art.31. – Participanţii la trafic trebuie să respecte regulile de circulaţie, semnalele, indicaţiile şi dispoziţiile poliţistului rutier, precum şi semnificaţia diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutieră, în următoarea ordine de prioritate:
a) semnalele, indicaţiile şi dispoziţiile poliţistului rutier;
b) semnalele speciale de avertizare, luminoase sau sonore ale autovehiculelor, prevăzute la art.32 alin.(2) lit.a) şi b);
c) semnalizarea temporară care modifică regimul normal de desfăşurare a circulaţiei;
d) semnalele luminoase sau sonore;
e) indicatoarele;
f) marcajele;
g) regulile de circulaţie.
Art.32. – (1) Semnalele speciale de avertizare luminoase sunt emise intermitent de dispozitive de iluminare montate pe autovehicule şi au următoarele semnificaţii:
a) lumina roşie obligă participanţii la trafic să oprească în direcţia de mers cât mai aproape de marginea drumului;
b) lumina albastră obligă participanţii la trafic să acorde prioritate de trecere;
c) lumina galbenă obligă participanţii la trafic să circule cu atenţie.
(2) Sunt autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase:
a) pentru lumina roşie – autovehiculele aparţinând poliţiei şi pompierilor;
b) pentru lumina albastră – autovehiculele aparţinând poliţiei, jandarmeriei, poliţiei de frontieră, serviciului de ambulanţă sau medicină legală, protecţiei civile, Ministerului Apărării care însoţesc coloane militare, unităţilor speciale ale Serviciului Român de Informaţii şi ale Serviciului de Protecţie şi Pază, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, autovehiculele de serviciu ale procurorilor criminalişti din Ministerul Public, precum şi cele aparţinând Departamentului Naţional Anticorupţie, atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă;
c) pentru lumina galbenă – autovehiculele cu mase şi/sau dimensiuni de gabarit depăşite ori care însoţesc asemenea vehicule, cele care transportă anumite mărfuri sau substanţe periculoase, cele destinate întreţinerii, reparării ori verificării unor lucrări efectuate în partea carosabilă sau executării unor lucrări de drumuri, curăţeniei străzilor, deszăpezirii sau tractării, transportului şi depanării autovehiculelor rămase în pană sau avariate, precum şi tractoarele care tractează utilajele agricole si tehnologice cu dimensiuni de gabarit depăşite.
(3) Autovehiculele prevăzute la alin.(2) lit.a) şi b) trebuie să fie echipate şi cu mijloace speciale sonore de avertizare.
(4) Pe autovehiculele aparţinând poliţiei şi pe cele prevăzute la alin.(2) lit.c) pot fi instalate şi dispozitive luminoase cu mesaje variabile, destinate participanţilor la trafic.
(5) Mijloacele speciale de avertizare, luminoase sau sonore, se certifică sau se omologhează de autoritatea competentă, potrivit legii. Condiţiile de utilizare a acestora se stabilesc prin regulament.
Art.33. – (1) Semnalizarea şi amenajările rutiere necesare pe drumurile publice se asigură de către administratorul drumului respectiv şi se efectuează numai cu avizul poliţiei rutiere.
(2) Semnalizarea lucrărilor care se execută pe drumurile publice este obligatorie şi se efectuează de către executantul lucrărilor, cu avizul poliţiei rutiere, astfel încât aceasta să asigure deplasarea în siguranţă a tuturor participanţilor la trafic, conform reglementărilor în vigoare.
(3) Semnalizarea şi amenajările rutiere se definesc şi se realizează în condiţiile stabilite prin regulament, în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare.
Art.34. – Condiţiile de circulaţie pe viaducte şi în tunele, precum şi semnalizarea acestora se stabilesc prin regulament, în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare.